Spectacolul „Femeia, eterna poveste”, producţie a Teatrului „Stela Popescu”, revine în luna septembrie cu două reprezentaţii în Bucureşti şi Otopeni.
Spectacolul plasat în perioada interbelică „Femeia, eterna poveste”, în regia lui Attila Vizauer, pe un scenariu de Ema Stere, scenografia Anca Albani, coregrafia Ioana Macarie, va putea fi văzut în versiuni adaptate spaţiilor de desfăşurare astfel:
- vineri, 10 septembrie, ora 19:00, la Sala Dalles din Bucureşti
- sâmbătă, 18 septembrie, ora 19:00, la Centrul Cultural Ion Manu din Otopeni.
În distribuţie îi regăsiți pe actorii Crina Matei, Ana Maria Ivan, Cristian Neacşu, Sorin Aurel Sandu, Viorel Păunescu şi Daniel Filipescu și pe instrumentiştii Gabriel Stănescu – vioară, Ionuț Preda/Emilian Ciobanu – acordeon, Alexandru Burcă/Raul Kusak – pian, Raul Kusak aranjament muzical. Dansează Silvia Mauriţiu, Cristina Marin Neagu, Denisa Ispir, Alexandra Dogaru, Andrei Dogaru, Cosmin Vasile.
Acţiunea se petrece pe terasa localului bucureștean „Leul și cârnatul”, într-o seară de vară, spre finalul anilor ’30 ai secolului trecut. Protagoniștii sunt Maria (Ana Maria Ivan), proaspăt angajată la bucătărie și chelnerul Pavel (Cristian Neacşu).
Povestea evoluează în jurul celor care se află în local, printre care Maria recunoaște un bărbat de la o masă, cel care urma să se căsătorească cu stăpâna ei, Tita Cristescu, ucisă în ziua de Crăciun a anului 1935. Bărbatul este acum însoţit de o tânără şi, pentru ea, plăteşte o dedicaţie care deschide programul muzical al serii.
Povestea alternează cu momente muzicale celebre ale vremii, pe care le veţi recunoaşte cu siguranţă, în interpretarea Crinei Matei şi a lui Daniel Filipescu, precum „Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seară”, „Femeia, eterna poveste”, „Ce faci astă seară tu” şi nu numai.
La acea vreme, moartea Titei Cristescu fusese un scandal imens în presă, cu atât mai mult cu cât personajele implicate erau oameni importanți. Tita Cristescu era fiica lui Gheorghe Cristescu, zis „Plăpumarul”, unul dintre fondatorii și primul secretar al Partidului Comunist Român, iar cel despre care se credea că a omorât-o era celebrul inginer Liviu Ciulei.
O seară de desfătări muzicale și dueluri spirituale se transformă încet într-o seară plină de suspansul dezlegării unei intrigi polițiste, spre a sfârși într-o farsă care lasă totuși o umbră de îndoială. La final, spectatorul va rămâne cu curiozitatea de a răsfoi istoriile Bucureștiului, de a regăsi imaginile sale în nuanțe de sepia și oamenii săi cu poveștile lor pasionale.
Pentru spectacolul „Femeia, eterna poveste” de la Sala Dalles din București, biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a teatrului și online pe ticketstore.ro. Pentru reprezentația de la Centrul Cultural Ion Manu din Otopeni, accesul se realizează gratuit în limita locurilor disponibile prin rezervare prealabilă la nr. de telefon 021.352.00.37 în intervalul 12-18 septembrie.