„Femeia, eterna poveste”, reprezentații în București și Otopeni

Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin

Spectacolul „Femeia, eterna poveste”, producţie a Teatrului „Stela Popescu”, revine în luna septembrie cu două reprezentaţii în Bucureşti şi Otopeni.

Spectacolul plasat în perioada interbelică „Femeia, eterna poveste”, în regia lui Attila Vizauer, pe un scenariu de Ema Stere, scenografia Anca Albani, coregrafia Ioana Macarie, va putea fi văzut în versiuni adaptate spaţiilor de desfăşurare astfel:

  • vineri, 10 septembrie, ora 19:00, la Sala Dalles din Bucureşti
  • sâmbătă, 18 septembrie, ora 19:00, la Centrul Cultural Ion Manu din Otopeni.

În distribuţie îi regăsiți pe actorii Crina Matei, Ana Maria Ivan, Cristian Neacşu, Sorin Aurel Sandu, Viorel Păunescu şi Daniel Filipescu și pe instrumentiştii Gabriel Stănescu – vioară, Ionuț Preda/Emilian Ciobanu – acordeon, Alexandru Burcă/Raul Kusak – pian, Raul Kusak aranjament muzical. Dansează Silvia Mauriţiu, Cristina Marin Neagu, Denisa Ispir, Alexandra Dogaru, Andrei Dogaru, Cosmin Vasile.

Acţiunea se petrece pe terasa localului bucureștean „Leul și cârnatul”, într-o seară de vară, spre finalul anilor ’30 ai secolului trecut. Protagoniștii sunt Maria (Ana Maria Ivan), proaspăt angajată la bucătărie și chelnerul Pavel (Cristian Neacşu).

Povestea evoluează în jurul celor care se află în local, printre care Maria recunoaște un bărbat de la o masă, cel care urma să se căsătorească cu stăpâna ei, Tita Cristescu, ucisă în ziua de Crăciun a anului 1935. Bărbatul este acum însoţit de o tânără şi, pentru ea, plăteşte o dedicaţie care deschide programul muzical al serii.

Povestea alternează cu momente muzicale celebre ale vremii, pe care le veţi recunoaşte cu siguranţă, în interpretarea Crinei Matei şi a lui Daniel Filipescu, precum „Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seară”, „Femeia, eterna poveste”, „Ce faci astă seară tu” şi nu numai.

La acea vreme, moartea Titei Cristescu fusese un scandal imens în presă, cu atât mai mult cu cât personajele implicate erau oameni importanți. Tita Cristescu era fiica lui Gheorghe Cristescu, zis „Plăpumarul”, unul dintre fondatorii și primul secretar al Partidului Comunist Român, iar cel despre care se credea că a omorât-o era celebrul inginer Liviu Ciulei.

O seară de desfătări muzicale și dueluri spirituale se transformă încet într-o seară plină de suspansul dezlegării unei intrigi polițiste, spre a sfârși într-o farsă care lasă totuși o umbră de îndoială. La final, spectatorul va rămâne cu curiozitatea de a răsfoi istoriile Bucureștiului, de a regăsi imaginile sale în nuanțe de sepia și oamenii săi cu poveștile lor pasionale.

Pentru spectacolul „Femeia, eterna poveste” de la Sala Dalles din București, biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a teatrului și online pe ticketstore.ro. Pentru reprezentația de la Centrul Cultural Ion Manu din Otopeni, accesul se realizează gratuit în limita locurilor disponibile prin rezervare prealabilă la nr. de telefon 021.352.00.37 în intervalul 12-18 septembrie.

Despre noi

Teatrul Stela Popescu este instituție publică de cultură în subordinea Consiliului General al Municipiului București

Noutăți recente

Evenimente

Ceapa

„Ceapa„, un titlu pe cât de simplu, pe atât de surprinzător, adaugă repertoriului Teatrul Stela Popescu o comedie

VEZI DETALII »

Ceapa

„Ceapa„, un titlu pe cât de simplu, pe atât de surprinzător, adaugă repertoriului Teatrul Stela Popescu o comedie

VEZI DETALII »

Înscrie-te la Newsletter-ul nostru

IMPORTANT

Dragi spectatori,

Având în vedere reglementările legale în vigoare cu toate modificările la zi, desfășurarea activității cu publicul în cadrul Teatrului Stela Popescu se face în condiții speciale:

Sala de spectacol va fi utilizată la capacitatea maximă admisă de dispozițiile legale în vigoare la data desfășurării evenimentului, purtarea măștii de protecție este obligatorie, iar participarea în public este permisă doar persoanelor care prezintă certicatul verde dovedind că:

  • sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
  • se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2

Obligațiile spectatorilor privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu SARS-CoV-2:

  • Prezentarea la sala de spectacol / locație cu minim 30 de minute înainte de începerea evenimentului, pentru a putea respecta regulile de acces.
  • Purtarea măștii (medicală/nonmedicală) este obligatorie pe toată durata evenimentului! Pentru a oferi o protecție eficientă, este necesar ca masca să acopere gura și nasul.
    Atenție! Teatrul și personalul acestuia își rezervă dreptul de a efectua un triaj observațional și de a nu permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree).
  • Dezinfectarea mâinilor cu dezinfectant avizat pe bază de alcool care va fi pus la dispoziție de către organizator la intrarea în sală/spațiul de spectacol.
  • Termoscanarea este efectuată obligatoriu de către personalul teatrului. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura și cele care după termoscanări repetate înregistrează o temperatură de peste 37.3°C, nu vor avea acces în teatru/locația de spectacol.
  • Respectarea distanțării de minimum 1.5 m între persoane – de la intrarea în locația de spectacol, la toalete precum și la ieșirea din sală/spațiu.