Interviu cu ALEXANDER HAUSVATER | Un autor, un personaj, o lume

Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin

La 30 de ani împliniţi de la … Au pus cătuşe florilor, vizionarul spectacol prin care a contribuit major la reinventarea teatrului românesc, regizorul Alexander Hausvater continuă să fie un personaj fascinant prin originalitatea abordărilor conceptuale și estetice într-o lume a artelor caracterizată, din păcate mult prea frecvent, de mascarea lipsei de substanţă creativă prin asimilarea comodă a trendurilor postmoderniste și culturale pop(ulare), ale axiomelor corectitudinii politice și a subtextelor „ancorate” în banalul cotidian. Alexander Hausvater rămâne singular prin faptul că se adaptează şi nu se pliază ca individualitate la mediul în care evoluează, că pentru el “artistul materializează abstractul” și nu materializarea definește post factum abstractul. Iar asumarea e sesizabilă inclusiv în cele mai recente montări ale domniei sale de la Teatrul German de Stat din Timișoara și de la Teatrul Stela Popescu din București, Dumnezeul Kurt, și, respectiv, Barbă Albastră, dar și în cele trei volume de ficţiune pe care le-a lansat ca autor la finele lunii februarie la editura Integral, PenumbraAici, radio Eros și Dor călător. Plecând de la acestea, ne-am propus să aflăm cum se raportează Alexander Hausvater la lumea teatrului după trei decenii de la reluarea activităţii în România.

Alexander Hausvater

Despre noi

Teatrul Stela Popescu este instituție publică de cultură în subordinea Consiliului General al Municipiului București

Noutăți recente

Evenimente

EQUUS

Psihodramă în două acte, „Equus” este o piesă puternică care vorbește despre sacrificiul ritualic, despre fascinația religioasă devenită refugiu

VEZI DETALII »

Înscrie-te la Newsletter-ul nostru

IMPORTANT

Dragi spectatori,

Având în vedere reglementările legale în vigoare cu toate modificările la zi, desfășurarea activității cu publicul în cadrul Teatrului Stela Popescu se face în condiții speciale:

Sala de spectacol va fi utilizată la capacitatea maximă admisă de dispozițiile legale în vigoare la data desfășurării evenimentului, purtarea măștii de protecție este obligatorie, iar participarea în public este permisă doar persoanelor care prezintă certicatul verde dovedind că:

  • sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
  • se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2

Obligațiile spectatorilor privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu SARS-CoV-2:

  • Prezentarea la sala de spectacol / locație cu minim 30 de minute înainte de începerea evenimentului, pentru a putea respecta regulile de acces.
  • Purtarea măștii (medicală/nonmedicală) este obligatorie pe toată durata evenimentului! Pentru a oferi o protecție eficientă, este necesar ca masca să acopere gura și nasul.
    Atenție! Teatrul și personalul acestuia își rezervă dreptul de a efectua un triaj observațional și de a nu permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree).
  • Dezinfectarea mâinilor cu dezinfectant avizat pe bază de alcool care va fi pus la dispoziție de către organizator la intrarea în sală/spațiul de spectacol.
  • Termoscanarea este efectuată obligatoriu de către personalul teatrului. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura și cele care după termoscanări repetate înregistrează o temperatură de peste 37.3°C, nu vor avea acces în teatru/locația de spectacol.
  • Respectarea distanțării de minimum 1.5 m între persoane – de la intrarea în locația de spectacol, la toalete precum și la ieșirea din sală/spațiu.